Finlanda așteaptă, conform hotărîrii luate la nivelul UE, următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru a avea mai multe informații înainte de a adopta o decizie privind integrarea României în spațiul Schengen, a anunțat premierul finlandez Jyrki Katainen
El a arătat că România îndeplinește criteriile tehnice, dar că se așteaptă următorul raport MCV înaintea unei decizii.
„Ultimul raport MCV a avut pentru România numeroase semnale pozitive. Dacă viitorul raport va fi la fel de bun, decizia pentru Schengen va fi mai ușoară”, a spus Katainen, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Helsinki.
Faptul că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spațiul Schengen a fost menționat și de premierul Ponta, care a amintit că, la sfârșitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene.
Prim-ministrul finlandez a adăugat că este nevoie la nivelul UE de un nou mecanism pentru evaluarea modului de respectare a principiului statului de drept și care să fie aplicat tuturor statelor membre, nu doar unor țări.
Propunerea a fost susținută de premierul Ponta, care a arătat că nu ar trebui să existe un mecanism de control doar pentru unele țări, precum MCV în cazul României și Bulgariei, ci standarde comune pentru toate statele membre.
Premierul Victor Ponta se află, luni, în vizită oficială în Finlanda, iar marți va efectua o vizită similară în Lituania